Eu cu Mine Însumi

002k0548x68

Nu am fost bine, poate nici acum nu sunt foarte bine, dar știu că atât timp cât îmi doresc să îmi vindec sufletul o să ajung să fiu fericită. M-am gândit adesea la viața mea și au fost perioade când vedeam doar momente triste și pline de durere în ea. Ceea ce nu vedeam eu, în schimb, erau situațiile când am fost fericită. Mă adânceam în suferință și tristețe și refuzam să simt iubire și fericire. A fost alegerea mea, nimeni nu m-a obligat să trăiesc așa. Zilnic îmi puneam o mască ca să ascund suferința din sufletul meu. Am păstrat amintiri triste și fugeam în acele momente de fiecare dată când simțeam că viața mea vrea să primească fericire.

Mi-am golit sufletul de iubire și am păstrat doar suferință, durere, anxietate și frică. Mă distrugeam în fiecare zi și nu îmi păsa. Mă simțeam ca un robot ce este programat să facă anumite lucruri și era incapabil să simtă. Cu fiecare zi care trecea, sufletul meu era distrus de amintiri dureroase. Paradoxul acestei situații este faptul că pe deoparte eu îmi făceam acest lucru, dar în același timp sufletul meu lupta cu mine ca să nu fie distrus.

Am dus această luptă ani de-a rândul, iar în ziua când am clacat și știam că mă apropii de sfârșitul vieții mele, sufletul a cerut ajutor. Norocul meu este că sufletul meu iubea mai mult ca mine viața noastră. Sufletul meu voia să se vindece, deși eu nu îi dădeam voie. În ziua când m-am dus la prima ședință de terapie am plâns și am realizat câți ani am pierdut eu distrugându-mi viața mea. Devenisem o străină pe care nu o mai recunoșteam. Ochii mei erau goi și cereau ajutor, dar mintea mea refuza orice formă de sprijin.

După prima ședință de terapie am plâns până la epuizare. Nu mai avea putere să simt nimic. Suferința și durere erau acolo undeva în sufletul meu, dar nu mai voiau să iasă la suprafață. Au urmat zile grele pentru mine. Zile în care nu știam cine sunt cu adevărat și ce vreau de la viață. Eram într-o continuă contradicție cu mine. Voiam să zâmbesc, dar nu știam cum să fac acest lucru. Sau subconștientul meu nu mă lăsa sau…eu încontinuare refuzam ajutorul pe care îl primeam. Oscilațiile de comportament îmi creea disconfort și mă agita mai mult decât eram eu. Mă îndoiam de tehniciile de terapie pe care trebuia să le urmez. Îmi era frică să le practic. Îmi era teamă că voi descopii o persoană pe care chiar o să o plac și atunci…

Și atunci aș fi fost nevoită să mă opresc din planul meu de a mă distruge. Lupta aceasta  s-a tot purtat în minte câteva săptămâni. În fiecare zi descopeream alte motive pentru care trebuie să fiu fericită. Cu fiecare zi care trecea, sufletul meu câștiga teren în fața mea. Acum mă bucur că am ales să merg la terapie. Drumul până aici a fost greu, dar nu renunț. Voi merge în continuare pentru că acum mi-am dat seama că: MERIT IUBIRE! MERIT SĂ FIU FERICITĂ! MERIT SĂ MĂ BUCUR ÎN FIECARE ZI DE VIAȚA MEA!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s