Omul este perfect așa cum este el…

after-the-rain-jump-jumping-48262

Îmi doream să fiu perfectă pentru a putea fi valorizată în ochi mei și ai celorlalți deoarece căutam iubirea și credeam că doar așa o voi obține. Nu reușeam să văd că eram iubită și apreciată. Negam orice gând și căutam mereu alte metode prin care puteam fi iubită. Nimic nu era suficient pentru mine ci îmi doream să fiu cea mai bună în tot ce făceam.

Nu îmi permiteam greșeli, trebuia să am viața perfectă și să aud doar lucruri bune despre mine. Nu acceptam critici sau contraziceri. Eu eram perfectă și la fel și viața mea. Gândeam situații, reacții, planificam fiecare moment din viața mea. Eram foarte meticuloasă și tot ce făceam trebuia să fie impecabil. Mi-am traumatizat colegele de la facultate la proiectele de grup doar pentru că eu voiam să fiu apreciată și să aud vorbe de laudă la adresa mea. Paradoxul este că în momentul când auzeam vorbele de laudă mă bucuram pentru câteva minute și după uitam toate cuvintele acelea.

Târziu, mi-am dat seama că de fapt căutam altceva și din cauza aceasta voiam să aud vorbe de laudă. Ceea ce eu nu știam pe atunci era faptul că aveam nevoie doar de o privire în oglindă și să fiu mulțumită cu mine însumi așa cum eram. Căutam aprecierea din partea mea, nu de la altcineva. În ziua în care m-am uitat în oglindă și mi-am spus mulțumesc pentru că ești așa cum ești, nu m-a mai interesat ce văd ceilalți la mine. A început să mă interese doar părerea mea despre mine și aprecierile pe care le am eu pentru mine. În momentul când m-am acceptat așa cum sunt nu m-a mai interesat perfecțiunea și mi-am dat seama că oamenii din jurul meu mă iubeau așa cum sunt.

Sunt perfectă așa cum sunt! Nu sunt perfectă prin comparație cu alte persoane, ci sunt perfectă pentru că m-am acceptat așa cum sunt…Fiecare om este unic prin felul lui de a fi, astfel încât fiecare persoană este perfectă în felul ei unic și propriu!

Jurnalul sufletului – filă din povestea vieții

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s